Sa te gandesti la un moment dat la toti oamenii carora le visasei ceva sau de la care nu aveai nicio asteptare si la cum s-au terminat toate povestile alea. La tot ceea ce ai vrut sa faci cu placere si n-ai facut, doar pentru ca au fost altii mai buni ca tine care te-au demoralizat in loc sa te motiveze.
Aprinde-ti o tigara imaginara (atat de imaginara incat o sa fii capabil chiar sa tragi fumul in piept) si aduna toate lucrurile pe care le ai tu in plus si in minus si incearca sa vezi ce-o sa se-aleaga de tine si nu de ei. Pentru ca e pacat ca ajungi sa traiesti pentru si prin altii, pastrandu-ti totodata egoismul. Un egoism care pana la un punct te lasa sa crezi ca daca lor le e bine, iti este si tie bine. Spun pana la un punct, pentru ca la un moment dat o sa rabufnesti si o sa-ti fie fatal (sau nu). O sa ai in jurul tau multi oameni, iar tu o sa fii impartit intre ei si vietile lor complicate. Pe unii o sa-i numesti prosti, doar pentru ca nu l-au citit vreodata pe Blaga, iar pe altii o sa ti-i faci idoli. Si fiecare o sa te lase sa crezi ca esti foarte important si ca te apreciaza foarte mult. Pana la un punct. Apoi, o sa ramai iar singur. Atat de singur incat o sa realizezi, la un moment dat, ca toata viata ta depinde de ei, de multi dintre ei. Atat.
(multumesc astfel -putin ciudat, as spune- cuiva pentru un caiet parfumat si pentru ca scrie frumos.)
