amar

Si-a asezat toate umbrele pe pat. Pe cearsafurile reci. In camera galbena, verde.
E frumos sa creada ca stie toate lucrurile pe care si-ar dori, firesc, sa le stie. Nu dintr-o curiozitate nefondata, ci pentru ca se asteapta sa inteleaga mai bine toate raspunsurile la de ce-urile intarziate sau la de ce-urile nerostite. Se stransesera multe. Totul se presupune ca este spus clar si sincer. Si, de asemenea, e presupusa si increderea neconditionata.
Este inceputul zilei ce urmeaza sa anunte sfarsitul acestei realitati. Este cunoscut ca nimeni nu-si poate impune o stare de superioritate fata de o persoana decat cu vointa acesteia. Pentru unii, insa, e comod sa se numeasca inferiori.
Le spune tuturor asta, zambind – zambind pentru ca ceilalti se simt bine cand li se recunoaste superioritatea si chiar pentru ea, e placut sa se simta inconjurata de EI, cei superiori. S-a obisnuit sa accepte si sa iubeasca realitatea asta, care are la baza o neacceptare a realei sale conditii umane.
(…)
Sfarsitul a fost, de fapt, atunci cand la O:O s-a vazut pusa fata in fata cu unele lucruri care nu ar fi trebuit sa fie spuse sau intelese. S-a rupt tot.
Raman doar cearsafurile ude si reci, peretii gelbeni, verzi si ceva foarte amar.