Se trezeste dimineata obosita (ca orice femeie de noapte). Se trezeste amortita si ametita. Se trezeste si tine capul in jos ca sa nu se priveasca nici macar o secunda in oglinda. Pentru ca sunt multe lucruri pe care nu vrea sa le vada si sa le accepte.
Pe tine te poate privi. (Ca orice femeie de noapte,) prinde cu dintii carnea ta, ca si cum ti-ar putea cuprinde sufletul astfel. Si dispare orice urma de ratiune. Devine ceva incontrolabil.
In camera galbena verde se pot face, de la N la S, cinci pasi perfecti. Putin. La fel de putin ca timpul in care nu e in camera aia. Camera aia atat de goala. Goala ca si ea cand e in camera aia. E un cerc vicios. Dincolo de camera, e lumea.
mi-a placut mult acest fragment , interesant scenaril tau, traseul tau si ceea ce se gaseste dupa.
Comment de m — ianuarie 14, 2008 @ 8:24 pm
Deschide usa… Vei ramane surprinsa de ceea ce te poate astepta acolo. Oameni care ucid cu zambetul pe fata, oamenii din umbra pe care nu ii poti vedea, dar care cunosc totul despre tine, oameni care te asculta… sau care nu iti dau nici o importanta. Dincolo de tot, toti si toate este omul care se vrea si se lasa privit, care iti cauta tot timpul privirea.
Postul e foarte cute… atat de cute si de dragut incat zici ca… nu merita acest comment.
Comment de Lassa — ianuarie 14, 2008 @ 8:46 pm
imi place, mai ales ultimul fragment, dar nu inteleg care-i treaba cu femeia de noapte,nu te reprezinta.
Comment de uviolet — ianuarie 15, 2008 @ 1:18 pm
m, imi pare bine ca iti place, dar nu stiu despre ce traseu vorbesti. cred ca de-asta a si iesit asa textul – pentru ca nu am un traseu, un punct de plecare si unul de sosire.
Alex, e adevarat ca e *omul ala* acolo care “se vrea si se lasa privit”. Sunt de acord. Nu stiu insa cat ma priveste el pe mine. Sau daca ma priveste, cat/ce vede din ceea ce sunt?
. Ieniuei, thanks. :*
A, si zici ca e cute. Pe aceeasi treapta cu The Chauffeur sau mai sus?
Vio, felul in care ma reprezinta femeia de noapte e bine evidentiat in text cred. Poate am exagerat putin totusi.
Comment de irisheye — ianuarie 15, 2008 @ 4:55 pm
Câţi ca voi!
de G. Topîrceanu
Sus, pe gardul dinspre vie,
O găină cenuşie
Şi-un cocoş împintenat
S-au suit şi stau la sfat:
- Ia te uită, mă rog ţie,
Cât de sus ne-am înălţat!…
Şi deodată, cu glas mare,
Începură amândoi,
Să cotcodăcească-n soare:
- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!…
Dar de sus, din corcoduş,
Pitulându-se-ntre foi,
Mititel şi jucăuş,
Le-a răspuns un piţigoi:
- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!…
Comment de Quetzalcoatl — ianuarie 19, 2008 @ 4:53 pm
what the fuck?!
Comment de irisheye — ianuarie 19, 2008 @ 7:46 pm