ceaiul se varsa in cesti si frige. privim prin aburi si fum de cafenea geamul prin care se vede strada, se vad oamenii in trench-uri, se vede zapada cum se topeste incet, se aud oamenii vorbind, gandind, ceaiul se raceste… si lasam cafeneaua mult in urma.
in magazine, hainele se-nsira pe rafturi. ne-mprastiem printre ele cu ghetele murdare de zapada topita, le probam, le punem la loc, iar le probam, ne privim in oglinda multumite/nemultumite, cu zambete largi si galagioase.
- nu sunt normale … ar spune unii. acesta este adevarul pe care vrem sa-l creada ei. vrem sa le demonstram ce se ascunde de fapt sub zdrentele alea aberante, cata frumusete adica. n-avem bani de haine, de bilet de troleu, nici macar de un covrig, dar cu toate astea ajungem unde ne propunem, pe undeva pe niste strazi prin spatele Foisorului de Foc. cunoastem in sfarsit oamenii din poze, oamenii cu fete patrate, fara expresie, oamenii inalti, cu mers leganat, oamenii care nu se potrivesc, oamenii absurzi, imperfecte prototipuri ale unor prototipuri chiar de ei construite.
si aici s-ar termina povestea orasului de azi. ce se intampla de aici incolo e o alta poveste, dar nu-i gasesc inca sensul ca sa o pot spune .
