oameni si caini

ce e domne draftul ala despre textele mele deprimante ( Irina puisor). sunt deprimante, pentru ca eu nu pot sa scriu decat atunci cand sunt deprimata. sunt persoane care au nevoie de o muza ca sa scrie, eu am nevoie de aceasta stare de spirit, poate de-aia posturile mele te deprima.

de ce ti-ai inchide cainele in lift? ca sa fiu eu nevoita sa urc pe scari si sa ma iau de mana cu fantomele din scara. sa-mi amintesc de ziua aia cand am urcat pe terasa blocului si am vazut furtuna si-am aburit geamul ala de la ultimul etaj si-am auzit liftul cum scartaia in spatele nostru si ne speriam de fiecare data cand il chema cineva … da era cerul foarte negru, tulburat, dar era cald si era vara, asa cum n-o sa mai fie niciodata.

hai ia-ti iubita de mana si du-o sa vada si ea ce-am vazut atunci. nu te intrista amice cand o sa o vezi dezamagita. mai ia o tigara si fumati-o impreuna si o sa va treaca. mai fa un pariu, ai nevoie de bani ca s-o scoti la un suc. fa cu mine un pariu, eu zic ca nu vor scoate cainele ala de acolo pana maine. tu ce zici? 3 lei, un suc ieftin, intr-o cafenea ieftina, pentru niste sentimente ieftine. atat iti dau.

… la folie

sunt zile ciudate in care nu pot sa inteleg de ce nu mai sunt calde caloriferele, desi afara sunt -10 grade. poate si-au propus sa-ti inghete urmele pe gresia baii, sa stie de cate ori te duci sa te speli pe zi. e rece, e rece si apa si tu tot te chinui sa-ti speli pamantul de pe talpi … o data, de doua ori, de trei ori … pana nu mai simti ca ti-au amortit picioarele, ai impresia ca se incalzesc. tremuri si incerci sa ascunzi petele alea murdare,  baia e alba si mica si rece. nu se curata. nu se vor mai curata vreodata.

cazi de zeci de ori pe zi pe podeaua aia inghetata si nu vrei sa vezi ca cineva te priveste. de cate ori ti-ai pierdut constiinta acolo? n-ai vrut niciodata sa stii cine te-a ridicat, cine te-a trezit. n-ai stiut niciodata al cui era cearsaful care te-a invelit.

mainile-ti miros a tigari din ce in ce mai tari. incep sa se crape. le privesti si nu le recunosti, nu sunt mainile tale. santurile se casca in ele, sunt adanci, imense, infinite. mainile tremura si te trag de par, si iti acopera ochii, iti acopera urechile, incearca sa te sugrume…si brusc simti iar podeaua alba si rece. acum vezi pentru prima data ca mai sunt si alte urme pe gresia baii in afara de ale tale…

economie

scriu o formula, habar n-am ce inseamna si nici nu ma intereseaza, dar mi s-a cerut s-o scriu. acum scriu mai strans de parca n-as vrea sa las sa-mi scape vreo idee, vreun gand printre litere, scriu cu spatii mai putine si mai mici, scriu inghesuit de parca n-as vrea sa-mi mai pierd sperantele si mintile. scriu linistit, ordonat, ca si cum mi-as dori sa-mi transform trecutul in prezent, sa-l aliniez ca o autista . s-au dus vremurile in care ne intreceam care face literele mai mari si mai labartate, care scria mai mult si mai straveziu.

tu ai pierdut tot pentru o sticla de bere si niste pachete de tigari cu care speri sa-ti astupi mintea vatamata. ai dat cu piciorul peste multe pietre, nu te-ai gandit totusi niciodata ca ai avea dintii destul de tari ca sa le mesteci in loc sa le pasezi dintr-o parte-n alta.

tie ti-am facut o lista cu ce ai putea sa faci ca sa-ti dai seama ca vrei sa reconstruiesti greseala mea. 0.5 l pe zi si o taranca proasta nu rezolva problema.

aseara mi-a pus stampila. si-am scris. am scris cu litere de tipar ca sa nu ma tradeze sentimentele. actele nu se scriu sentimental. si-acum nu mai vorbeste, nu mai vrea sa-si dea semnatura finala…

timpul regasit

“Zadarnic stim ca trec anii, ca tineretea cedeaza locul batranetii, ca averile si tronurile cele mai singure se naruie, ca celebritatea este trecatoare, felul nostru de a lua la cunostinta si, ca sa zicem asa, de a lua cliseul acestui univers miscator, dus de Timp, dimpotriva, il imobilizeaza. Astfel incat ii vedem mereu tineri pe omenii pe care i-am cunoscut de tineri, pe cei pe care i-am cunoscut batrani ii infrumusetam retrospectiv cu virtutile batranetii, ne incredem fara rezerve in autoritatea unui miliardar si in sprijinul unui suveran, stiind prin ratiune, dar fara sa o credem in mod efectiv, ca ei vor putea fi maine niste fugari lipsiti de putere. Intr-un domeniu mai restrans si de pura mondenitate, ca intr-o problema mai simpla care initiaza in dificultati mai complexe dar de acelasi ordin, neintelegerea ce rezulta din conversatia noastra cu tanara doamna, prin faptul ca traisem intr-o anumita lume la distanta de douazeci si cinci de ani, imi dadea impresia si ar fi putut sa intareasca in mine sensul Istoriei.”

Ii multumesc lui Alex. Imi cer scuze pentru faptul ca n-am respectat regulile. Am ales pur si simplu, la intamplare, un fragment de la pagina 123 din “Timpul regasit”. A, si pentru ca am promis ca o sa inchei ca V. acest post: I don’t tag anyone, if you want to, consider yourself tagged.

mais…

… intotdeauna va mai fi ceva de spus, ceva care va ramane ascuns. si multe scuze, prea multe pentru rarele ocazii in care ai putea sa-ti ceri iertare, simplu, spontan. si chiar si atunci n-ai s-o faci pentru ca stii ca nu vei fi crezut, ca n-are rost sau pur si simplu nu vrei.

te-nghite tavanul innorat sub care stai si astepti ploaia. azi ai rasturnat cutiile cu scrisori, le-ai citit, ai scris si tu la randul tau raspunsurile pe care trebuia sa le fi dat demult, le-ai pus intr-un plic si le-ai aruncat pe geam.

si ploua…

ai deschis gura? ai vrut sa zici ceva? … dar cuvantul ti-a ruginit in gat. asa s-au destramat toate vorbele adevarate, spuse doar in fata oglinizii sau a tavanului .. ai vrea si tu sa ruginesti? sa te prafuiesti, sa te caute peste 20 da ani in biblioteca, sa te gaseasca, sa te sufle de praf, sa te transformi din cuvant in om, sa-i lasi scrisorile si sa te pierzi printre strazi. sa bata vantul si sa te trezesti…

…intr-o mansarda cu geamurile bubuind de ploaie, plina de manuscrise si-un magnetofon la care sa cante Alifantis. ai citit? da…tot tu le-ai scris si pe-alea, daca ai inteles ceva din toate astea, acum poti sa le dai foc si sa pleci … o sa ploua si o sa se stinga totul.

acum ai coborat din nou in strada. e frig, tot februarie e … si ai impresia ca toti iti zambesc, ca lumea te iubeste, ca esti cea mai buna si draguta persoana posibila. parca nu mai e chiar atat de frig. un om se apropie de tine, fara expresie si pocneste din degete, destul de surd, dar tu auzi pocnetul ala in suflet…

… te trezesti din nou sub tavanul innorat sub care astepti ploaia. acum e aproape noapte.

post la minut

isi spala mintile, isi spala rufele-n public – cam asta se petrece aici, dar vad ca la unii prinde. nu si la noi, nici nu ne-am dori sa se prinda ei de ce se scrie pe-aici, ci doar acei cativa cineva. revenind…

…in autobuz, se spala podeaua, iar eu stateam langa tine. evident, nu stiam sigur cine esti. mirosea a clor. mi se intampla mereu sa ma lovesc de oamenii astia pe care candva i-am cunoscut si acum au devenit doar parte din multime. de aceea mi-e frica sa-i las pe unii sa scape, sa se sustraga usurel in lumea lor anonima.

azi e ultima zi si biblioteca ma asteapta, ma duc iar pe strada sa-i vad, sa-i recunosc si sa-i las in urma …

cinci feb.

Starea vremii e presarata cu melancolie, cu cer innorat, cu planuri de viitor si nimic concret in prezent.

Ti-ai imaginat ca-ti spune atat de frumos “te iubesc, Irina”, incat ti-era imposibil sa nu-l ierti.

Astazi ti-au fost iertate pacate. Astazi lumea vrea sa-ti asculte povestile. Astazi tatal tau stinsese televizorul cand te-ai dus sa-ti bei ultimul pahar cu apa. Astazi te-ai simtit vinovata pentru discutiile de aseara. Astazi ai simtit cat de putin inseamna doua luni. Astazi a fost el acolo ca sa te puna fata in fata cu temerile tale:

Ti-e frica de mine.
Ti-e frica sa spui ce gandesti.
Ti-e frica de esec.
Ti-e frica de tot ceea ce inseamna noi si de tot ce inseamna lumea inconjuratoare.

Astazi te-ai gandit la femeia aia. Femeia aia de care ti-e scarba. Dependenta de oameni, careia ii e frica sa-si accepte singuratatea.

Voiai sa-i spui ei ca bunicul tau sufera de sindromul Alzheimer.
Astazi bunicul tau te-a intrebat daca prietenul tau fumeaza, dupa ce a vazut bricheta verde la tine pe birou.
Bunicul tau isi va pierde memoria.
Astazi bunicul tau ti-a aranjat hainele.
Bunicul tau isi va pierde memoria.
Simti? Daca da, ia o pauza.

o framantare de ganduri

saptamana asta ne-au disparut prietenii aia putini care ne mai ramasesera, nu mai stim nimic de ei. mereu dispar de fapt, si ii regasim din ce in ce mai rar din pacate. pe aici parca bate vantul, e o senzatie de pustiu…poate mi se pare mie, dar un lucru e cert si poate chiar asta e si motivul: jurnalul asta, din cate vad, se imparte din nou la doi, cum e si corect, dar nu stiu cata moralitate zace in chestia asta. en fin …

altii nu vor sa mai auda de mine, altii vor, dar nu pot, altii au plecat unde eu n-am putut sa plec. am ramas aici sa asist la circuitul nebuniei si sa incerc sa dau explicatii. nu inteleg de ce vor explicatii si de ce trebuie sa dau eu explicatii cand totul e clar … si aici imi vin in minte zilele trecute si parca aud melodia aia de la oasis, stop crying your heart out. intrebarea “ce pot sa mai fac?” a devenit retorica. ar trebui sa intru si eu in circuit probabil sau am intrat deja dar nu-mi dau seama, sau poate chiar eu l-am creat …

am descoperit ca mi-e frica de sentimentele oamenilor, mai mult decat de reactiile lor. nu-mi pot da seama ce fel de trairi are un nebun. unii spun ca nebunii sunt cei mai fericiti oameni, ca n-au nicio treaba cu lumea. se poate si asta…dar a devenit destul de greu sa deosebesti un nebun de un om obisnuit.

pana una alta continui sa vorbesc cu peretii. mai imbraca-te odata cu tricoul ala verde, o sa-mi caut si eu ceasul si poate gasim raspunsurile pe care mi le pun in fiecare noapte si in fiecare dimineata, constiincioasa,cum isi spun altii rugaciunile.

nu vreau sa mai aud oameni tipand si nu vreau sa mai merg vreodata singura noaptea prin Romana.

fragment din ceva neterminat

te trezesti devreme. perioada dintre 3 si 6:30 ti se pare o eternitate. apoi, iti pierzi diminetile printre straini. pentru mine, straini sunt oamenii in fata carora nu sunt eu insumi. si sunt multi. adica, toti. nici eu nu mai stiu care sunt si care nu sunt. periodic, fac o lista cu cei care nu sunt. astazi pe lista aia nu era nimeni.

da timpul cu 24 de ore in urma. esti tot tu. tot aici, in fata monitorului. atunci ai fi scris “happy endings”. ai fi povestit despre CAE, ai fi felicitat-o ironic pe Loreta ca s-a retras de pe blog. ma rog.
ieri, pe vremea asta, n-ai fi crezut ca ai nevoie de limite. nu aveai retineri. nu cunosteai conceptul de vulgaritate – e vorba de naturalete. nimic natural nu poate fi vulgar.

acum intoarce-te in prezent. ce-ai facut in ultimele 24 de ore? ai desenat inca odata aceleasi cerc cliseic al rutinei tale. ai luat autobuzul din fata cladirii galbene. cladirea galbena in care iti irosesti diminetile. acelasi autobuz cu trei cifre. singurul cu trei cifre care trece pe-acolo. singurul care te leaga pe tine de el si de rutina lui….

(va urma, probabil.)

Tag

… i want someone to tag me, too.