mono…ton

e ca si cum maine dimineata as uita sa ma trezesc … e ca si cum propozitiile ar fi formate dintr-un singur cuvant, un adjectiv. e simplu. nu ma mai trezesc, dorm o ora in plus, folosesc cele mai simple, monosilabice cuvinte, sau nu mai folosesc deloc. te las doar pe tine sa vorbesti ca sa fie un monolog monosilabic.

doreste-ti sa fii singur si n-o sa fii niciodata singur, n-or sa te lase niciodata in pace. alege strada cea mai pustie, ora cea mai tarzie si plimba-te doar tu. asa nu trebuie sa te prefaci ca-ti pasa, sa te uiti in ochii lor, sa dai buna ziua. o sa vezi doar ca sub fereastra de la parter umbrele se tin de mana.

strada e dreapta si duce spre mare, daca nu te intalnesti cu tanti Ani pe drum sa te tina de vorba 100 de ani. asa parca zicea ca o cheama, atunci cand a venit la mine sa-mi dea lectii de viata, sa-mi spuna ca ma iubeste pentru ca sunt tanara cum a fost si ea odata. parea ingrijorata ca s-ar putea sa-mi ratez soarta, asa cum si-a ratat-o si ea. e trist cand o vad cum trage de toti pustii care se ratacesc prin spatele blocului crezand ca vorbele ei au vreo importanta. nu ca n-ar avea dreptate, tocmai asta e problema, ea are intotdeauna dreptate, toti ajung ca ea. destinele se confunda, sunt asemanatoare. in general oamenii fac aceleasi greseli, au cam aceleasi aspiratii, au ajuns sa se complaca intr-o banalitate care evolueaza cu secolele, dar tot banalitate ramane.

o lasi sa vorbeasca singura pe nebuna batrana, nu vezi fereastra de la parter, nu vezi nici umbrele … si totusi se aduna toate-n pumnul tau si te urmaresc mereu, te obliga sa iesi din rutina in care te incapatanezi sa ramai. nu-ti dai seama de ce ti se intampla si-o sa te trezesti maine dimineata schimbat, asa cum te-ai trezit si ieri si alaltaieri si n-ai vrut sa recunosti … e simplu. stai. asteapta. si lumea se invarte singura in jurul tau.