pe foile scrise este cu adevarat materialul brut al mintii. numai acolo poti sa-l sfasii. daca e prea violent, gresit, ambiguu poti sa arunci foaia la gunoi, sa o arzi, sau sa o pastrezi daca e ceva pretios sau ceva neimportant. de obicei lucrurile nefolositoare sunt demne de a fi pastrate tocmai pentru ca nu au nicio utilitate, nu folosesc nimanui, nu deranjeaza pe nimeni care le-ar putea gasi, nu exista o mana gresita in care ar putea sa cada, dar cu toate astea au puterea de a aminti de ceva, de a reconstrui ceva …
unora le e frica de cuvinte, altii abuzeaza de ele, altora le place sa le cultive … interesanti sunt cei care nu traiesc aici, in preajma noastra, cei care scriu din alt oras, din alta tara si scriu altfel. gandesc altfel. eu asa ii vad, bucurestenii au mintea placata de cliseele orasului, au o restrictie a frazei, am inceput sa-i recunosc, sa-i deosebesc de ceilalti si sa ma plictisesc de ei … cu toate astea ma bucur ca acolo undeva la cateva sute de kilometri sunt oameni care arunca in ferestrele astea cuvinte frumoase. ma face sa cred ca si ei ne vad altfel.
incercam sa-mi imaginez in cate case, pe cate foi se misca pixurile in acest moment si ce scriu, ce vor sa spuna, de ce scriu … in principiu de ce scriu? de ce scriem? aici, din aberatie. scriu ca sa nu li se faca frica de scris …
