post nou

o sa scriu ceva pe “fuga” pentru ca n-a mai trecut Vio de mult timp aici. astazi am mers impreuna sa ne luam pontino in timpul orei de informatica – Vio Lore si cu mine. ma gandeam ca desi ne-am lipit atatea intamplari in par (cum zicea Lore), desi am strans atatea maini si ne-am lovit de spatele multora (cum zicea Vio) noi am ramas together. very sweet. mda, si am mai descoperit ca nu mai pot s-o iau pe Lore in brate, pe suuus. how sad.

ne mai gandeam noi ca au trecut 3 ani in care nu am facut nimic. nu am realizat nimic. si acum e momentul sa ne afirmam. ) avem multe idei, putine realizabile. cam atat.

sec, stiu.

sinteza de trecut

da! au redeschis motoarele! s-au spus multe cum ca s-a stricat tot ce era, ca se duc numai depravati pe acolo, dar, tot ramane locul minunat in care sa te duci sa nu faci nimic, nimicul pe care nu l-ai face oricum intr-o cafenea plina de fum si intunecoasa. in momentul in care am auzit ca s-ar putea sa inchida terasa, a inceput sa planga inima in noi, gandindu-ne la ce vara trista ar urma cat timp vom fi in Bucuresti si din pacate este adevarat, se va desfiinta, vor muta Laptaria si Deko, pentru ca vor sa renoveze TNB-ul. asadar ar trebui sa ne bucuram cat mai putem.

am fost ieri acolo si mi-am amintit de toate poeziile pe care le-am copt pe banca de sub boxa impreuna cu irina pentru exercitiile lansate de drojdieri:

Bon Appetit!

Astazi sufletul nostru se hraneste cu dulceata de visine.

Nu-i place, e prea amara …

dar cea de capsuni s-a terminat demult.

Bomboane nu mai vrea sa manance,

I-am dat intr-o zi dropsuri mentolate.

Privindu-le ca pe niste ochi pierduti de fata razgaiata,

A vrut sa le devoreze,

Dar si-a spart un dinte…

Ce faci, nesabuitule?

Nu stii ca sufletul meu moare,

Daca-i dai prea mute dulciuri?!

nu stiu daca am postat-o vreodata pe drojdia lor literara…

mi-am amintit de zilele pe care le pierdeam acolo doar cu Irina, si pe care Irina le pierdea acolo doar cu Lore, uitand sa mai vina la scoala. cand m-am dus la bar sa-mi iau un suc, am resimtit momentul cand stateam pe scaunele alea inalte, urmarind-o pe Loredana, l-am vazut din nou pe tipul cu dreaduri care a venit sa ne dea cartofi prajiti, l-am vazut pe tipul care a venit sa-mi ceara o mie de lei, pe tipul caruia ii placea sa picteze si vorbea prea mult.

mesele din centru erau goale, nu venise inca multa lume. m-am lovit de una si dintre scandurile ei au cazut betele de chibrit din care doi ciudati ne-au construit candva jocuri geometrice in timp ce ne vorbeau despre Dostoievski sau Cehov sau nu stiu ce sport ciudat care era un fel de judo, chiar daca ei spun ca nu e asa.

am gasit amprentele pe care le-am lasat acolo la concertul Luna Amara, ultima data cand am mai vazut-o pe Zghemotoc. am gasit scena pe care am stat candva pentru ca nu gaseam locuri, am gasit paginile rupte din Sapte Seri si B24FUN in care scria despre Vama si despre Stufstock, am gasit multi oameni insuportabili a caror prezenta acolo este secanta, dar totusi…am gasit ceva.

fulgulet de ciocolata

pagina 216. matematica, a XI-a. derivatele de ordin superior. si totusi … la gandul ca vor mai urma inca 2 ore de matematica, Irina a clacat si a inceput sa viseze fulguleti de ciocolata si sa-mi deseneze caietele, cartile etc. cum face ea de obicei. cand ma gandesc la orele acelea memoria intra intr-un “trip” lent, lent, leeeeeeeeeeeeeeeeeent si vad cifrele asternandu-se pe hartie, fara logica, rar, pe foile noastre sunt mari lacune umplute in schimb cu mazgaleli cosmogonice, proiectand un viitor mult mai vesel, caci “timpul se-opreste, clipa se dilata, cu ochii inchisi ne gandim la nori de ciocolata”.

momentul lent trece …

“sub podea cineva fredoneaza un cantec ciudat” … si ma vad pe strada rece din Sinaia, tinand pe cineva de mana, compromitandu-mi viata cu primul fum. atunci a inceput totul . atunci cand luminile s-au stins pe strada aia si m-am dezechilibrat si am cazut in pivnita de caramida unde ne-am regasit toti si ne-am pierdut din nou. atunci a inceput totul, cu primii carbuni arsi, prima noapte pierduta in foisor … irecuperabil.

totusi dormi acum, dormi.

letter

“Grasunici,

Stiu ca ti-am sustras aceasta foaie sub pretextul scrierii lectiei la planificare. I’m sorry, I can’t do that because I missed (am ratat) the first line. Dear iubi, dear iubi, dear grasunici, dear (*cuvant mult prea obscen aici*), ochisor semi-bulbucat, I’ve watched a change in you. You’ve never written before what this unshaved man says.

Nasuc, your nails have grown bigger and bigger.. Cut them. Have them cut. I know you and L. are together forever together (?!) and you don’t want to make this clear (?!), to show off. Yes, to show off. Yes, yes all you answered (?!) was a smile, a beginning of a silent laugh. You can’t hide it any longer. You’re in love. Into the love.

Look! I mean, try to feel this, to picture this. In your head. Into your little, roundish, blackish, semi-blackish head. You, a little citizen, a little brown-skinned citizen. With grown nails and endlessly long hair. You, a slim body owner. You are forced/urged to stay here. Here, in this blue chiar. Into the blue chair in front of a yellow-blue desk. You’re dreaming of dreams. Forbidden dreams.”

nu stiu ce am vrut sa zic cu asta. e din cutiuta cu amintiri de anul asta.

Loredana

o sa scriu un post despre loredana. n-o sa aiba view-uri, n-o sa aiba comment-uri, n-o sa aiba logica, n-o sa aiba nimic. pentru ca nu intentionez sa aiba.

ideea e ca loredana ma seca. nu o mai suport. de ce scriu pe blog chestia asta? nu stiu. pe violeta o enerveaza intrebarile de genul asta. nu-mi pasa. pe voi va enerveza posturile despre oameni pe care nu-i cunoasteti, despre situatii pe care nu le cunoasteti. va inteleg si pe mine m-ar enerva, dar nu imi pasa in momentul asta.

timpul trece, noi ramanem

acum 2 ani fix, eram in Cismigiu cu I. si L. luandu-i interviu lui S. pentru o revista imaginara care ar fi trebuit sa se numeasca Ceasul 9, pentru ca eram clasa a 9-a si aveam ganduri mari pe vremea aceea. ar fi trebuit sa fie legata de noi cu bratari din alea innodate. ii facusem si site, si acum il mai gasesti pe google daca dai search, dar a ramas ca un camp in paragina, de fapt nu noi il facusem, il facuse un tip caruia nici acum nu i-am multumit ca si-a batut atata capul cu noi …

era si Th cu noi in Cismigiu, era ziua lui …

si azi e ziua lui, dar azi e o alta poveste pe care eu nu vreau sa o rezum decat la un “La multi ani!” si sa le dau altora prilejul de a scrie despre ea. acum 2 ani eram in Cismigiu la Rondul Poetilor, unde L. si-a facut planuri ca atunci cand va ajunge ea presedinte sa puna socuri electrice in bancile de sub statuile poetilor, pentru ignorantii care se saruta sub nasul ilustrelor figuri, in loc sa-i priveasca cu luare-aminte, sa-i citeasca si sa-i comemoreze.

acum 2 ani eram in Cismigiu si aveam vise mari, copilaresti. aveam inima goala, un suflet mare, aveam ochii deschisi si limpezi. lucrurile erau simple, viitorul era departe si incarcat si nici nu m-as fi gandit ca vor trece peste noi atatia nori negri, atatia oameni, ca vom strange atatea maini, ca ne vom lovi de spatele multora, ca vom alege sa uitam tot ce s-a intamplat in intervalul asta. mergem de la minus infinit spre plus infinit si simtim si plusurile si minusurile acestui drum, cu pumnii stransi si dintii inclestati.

de-atunci eu n-am ramas decat cu inregistrarile in care S. ne vorbea despre viitorul sau volum de poezii, am ramas cu I. si cu L. amintindu-ne de toate chestiile astea. am ramas cu noroiul adunat in acesti 2 ani si cu intrebarea ce va urma …

scrisori de departe

pe foile scrise este cu adevarat materialul brut al mintii. numai acolo poti sa-l sfasii. daca e prea violent, gresit, ambiguu poti sa arunci foaia la gunoi, sa o arzi, sau sa o pastrezi daca e ceva pretios sau ceva neimportant. de obicei lucrurile nefolositoare sunt demne de a fi pastrate tocmai pentru ca nu au nicio utilitate, nu folosesc nimanui, nu deranjeaza pe nimeni care le-ar putea gasi, nu exista o mana gresita in care ar putea sa cada, dar cu toate astea au puterea de a aminti de ceva, de a reconstrui ceva …

unora le e frica de cuvinte, altii abuzeaza de ele, altora le place sa le cultive … interesanti sunt cei care nu traiesc aici, in preajma noastra, cei care scriu din alt oras, din alta tara si scriu altfel. gandesc altfel. eu asa ii vad, bucurestenii au mintea placata de cliseele orasului, au o restrictie a frazei, am inceput sa-i recunosc, sa-i deosebesc de ceilalti si sa ma plictisesc de ei … cu toate astea ma bucur ca acolo undeva la cateva sute de kilometri sunt oameni care arunca in ferestrele astea cuvinte frumoase. ma face sa cred ca si ei ne vad altfel.

incercam sa-mi imaginez in cate case, pe cate foi se misca pixurile in acest moment si ce scriu, ce vor sa spuna, de ce scriu … in principiu de ce scriu? de ce scriem? aici, din aberatie. scriu ca sa nu li se faca frica de scris …

mono…ton

e ca si cum maine dimineata as uita sa ma trezesc … e ca si cum propozitiile ar fi formate dintr-un singur cuvant, un adjectiv. e simplu. nu ma mai trezesc, dorm o ora in plus, folosesc cele mai simple, monosilabice cuvinte, sau nu mai folosesc deloc. te las doar pe tine sa vorbesti ca sa fie un monolog monosilabic.

doreste-ti sa fii singur si n-o sa fii niciodata singur, n-or sa te lase niciodata in pace. alege strada cea mai pustie, ora cea mai tarzie si plimba-te doar tu. asa nu trebuie sa te prefaci ca-ti pasa, sa te uiti in ochii lor, sa dai buna ziua. o sa vezi doar ca sub fereastra de la parter umbrele se tin de mana.

strada e dreapta si duce spre mare, daca nu te intalnesti cu tanti Ani pe drum sa te tina de vorba 100 de ani. asa parca zicea ca o cheama, atunci cand a venit la mine sa-mi dea lectii de viata, sa-mi spuna ca ma iubeste pentru ca sunt tanara cum a fost si ea odata. parea ingrijorata ca s-ar putea sa-mi ratez soarta, asa cum si-a ratat-o si ea. e trist cand o vad cum trage de toti pustii care se ratacesc prin spatele blocului crezand ca vorbele ei au vreo importanta. nu ca n-ar avea dreptate, tocmai asta e problema, ea are intotdeauna dreptate, toti ajung ca ea. destinele se confunda, sunt asemanatoare. in general oamenii fac aceleasi greseli, au cam aceleasi aspiratii, au ajuns sa se complaca intr-o banalitate care evolueaza cu secolele, dar tot banalitate ramane.

o lasi sa vorbeasca singura pe nebuna batrana, nu vezi fereastra de la parter, nu vezi nici umbrele … si totusi se aduna toate-n pumnul tau si te urmaresc mereu, te obliga sa iesi din rutina in care te incapatanezi sa ramai. nu-ti dai seama de ce ti se intampla si-o sa te trezesti maine dimineata schimbat, asa cum te-ai trezit si ieri si alaltaieri si n-ai vrut sa recunosti … e simplu. stai. asteapta. si lumea se invarte singura in jurul tau.

zi fara nume

am incercat sa schimb ceva pe aici dar cred ca am facut o prostie…

e o zi speciala azi. pune fata de masa, aseaza farfuriile simetric, in casa miroase a mancare. te asezi pe scaun, dai drumul la televizor si astepti pe cineva sa vina sa-ti spuna o urare cliseica. astepti aiurea, ai uitat ca lumea e pustie.

pe la 6 ai impresia ca-ti bate cineva la usa, doar o iluzie. totusi, deschizi usa si inviti in casa iluzia.

bei un pahar cu vin? nu astepti raspunsul si torni vin in pahar … beti in liniste. afara norii se misca-n gol. aceiasi nori la televizor, aceiasi in tabloul din sufragerie, aceiasi nori in fiecare martie.

papuse ….

papuse, pe tine te-a iubit cineva vreodata? atunci cand au zburat fluturii deasupra politistului care v-a gonit din leagane, te-a iubit. astea sunt astenii de primavara, lasa-le acolo in parc, pe banca, acolo e iubirea si e prea scurta ca sa dureze mai mult de-un marte, de-o ploaie infernala sau sa depaseasca o mansarda cu peretii mazgaliti de creta.

a cantat Luna Amara in Laptarie si nu i-am prins, si nici pe cei de la Sarmalele Reci. poate o sa ma vezi si pe mine candva cosand goblenuri in lift la Teatrul National, atunci o sa stiu pe de rost toate concertele si o sa te anunt si pe tine sa nu mai ratam nici unul.

gata, gata. am inteles, in casa asta nu se mai fumeaza. maine spalam perdelele, podelele sa scoatem fumul din ele. [azi, de fapt nu mai promit nimic, ca nu ma pot tine de promisiuni]