abia azi am ajuns sa-l vedem. pe la 11 treceam intamplator cu irina si delia pe langa Studio. rula Boogie si biletul era 4 lei. cum trebuia sa pierdem timpul pana la 5, era momentul perfect pentru un film.

Boogie este o pelicula care doreste sa surprinda banalul din viata unui om, dar cum banal merge mana-n mana cu plictisitor, pot spune ca filmul a fost cat se poate de sec. Un copil care se joaca in nisip timp de 5 minute, nu poate insemna decat un incipit anost, conversatiile lungi, neinteresante si lipsa unor canoane esentiale, transforma acest Boogie intr-un regret. pe scurt Bogdan, Boogie, poreclit in liceu se duce de 1 mai la mare cu nevasta si copilul, acolo se intalneste cu niste prieteni din adolescenta pe care nu i-a mai vazut de 3 ani, iar acestia il corup pe acest om, convertit intr-un familist, asezat la casa lui, il aduc inapoi in vremea liceului, la vechiile vicii. nu exista nimic care sa-ti capteze atentia in acest film, inteleg ca nici nu se intentiona a fi ceva care sa te tina cu sufletul la gura sau mai stiu eu ce, dar macar acolo, ceva, sa te faca sa-l urmaresti pana la sfarsit. inteleg ca se vrea a fi un film complex oarecum prin simplitatea lui, ca se urmaresc mai multe planuri, barbatul care-si da seama de maturizarea brusca, pierderea tineretii, compromisurile, viata de cuplu si familie, schimbarile care vin odata cu toate astea, dar toate astea sunt puse pe un fundament atat de superficial incat pur si simplu te plictiseste.

daca Radu Morar a vrut sa faca un film despre un moment anodin din viata unui om, e adevarat ca a reusit. privit din acest punct de vedere filmul e bine realizat, mai ales prin conversatiile simpliste, care ofera o naturalete autentica filmului. e ca si cum oricare dintre noi ar filma o zi din viata lui … dar mi se pare inutil sa faci un astfel de film, chiar daca ne regasim in el, tocmai pentru chestia asta, ca traim filmul asta zilnic. nu avem nevoie de el sa ne dam seama de anumite chestii rudimentare.