A fost sec in ultima de scoala. N-au fost nici macar urme de regrete, lacrimi sau zambete sincere. Am fost cu totii agitati, nervosi, fara cuvinte. Dar era de asteptat, deci nu sunt dezamagita. Stim cu totii ca V. si L. vor ramane mereu pe langa mine si M. pe langa V. Si tot asa.. deci, n-are pentru cine sa-mi para rau. M-a incantat teribil insa 9,63 – ul cu care am terminat. Genial, genial. 🙂
Merg la Placebo, pe 21. 🙂
… will battle for the sun.
e luni si eu chiar invat. nu ma motiveaza ideea ca peste mai putin de 2 luni e bac-ul, insa mi se pare trist ca maine va fi ultima teza la romana. m-am gandit ca ar fi dragut sa ma implic mai mult decat pana acum. bineinteles ca nu voi avea un eseu excelent, poate nici macar de 8 sau 9, pentru ca la noi, acum, nu se pune accentul pe ce intelegi, pe ce iti transmite o opera sau ce te impresioneaza, ci pe cat de mult poti sa memorezi intr-o perioada foarte scurta de timp. sunt, deci, oameni care spun cu mana pe inima ca urasc „romana”, dar care au o capacitate de a memora atat de buna, incat profesorul care se simte „plagiat” cuvant-cucu-vant se emotioneaza atat de tare si le da, fara echivoc, nota maxima.
e foarte frustrant sa ma gandesc la scoala in ultima vreme. am luat 10 la contabilitate fara sa stiu nici macar un cont din cele 30 pe care le-am insirat acolo sub forma de analiza contabila. in schimb, ma uitam in rubrica „Limba engleza” unde, bineinteles, se gasesc in dreptul numelui meu doua note de 9. ar trebui sa fiu mandra daca ma gandesc ca nu m-a intrebat nimeni nimic. as fi putut prea bine sa am 2, nu 9. insa nu, eu am 9 pe activitatea la ora. 🙂 that’s how she calls it. am incercat sa-i explic frumos profesoarei ca nu am de gand sa-mi pierd timpul cu 100 de scrisori despre „ways of earning extra money, as i want to go on holiday”, „how beautiful my holiday is”, „how to convince my parents to let me go on holiday” etc etc etc. am rugat-o sa-mi dea un test, sa binevoiasca sa-l corecteze si sa-mi dea o nota obiectiva. dar presupun ca e mai simplu pentru ea, ca profesoara, sa ma streseze pe mine, in timp ce altora care zambesc si citesc mai frumos (de pe net) le pune cu acelasi zambet (…frumos ?!) 10.
analizand aceasta situatie, nu-mi mai vine greu sa inteleg de ce atunci cand am fost intrebata care sunt materiile mele preferate, am facut o pauza si am spus… chimia si botanica. 🙂
abia azi am ajuns sa-l vedem. pe la 11 treceam intamplator cu irina si delia pe langa Studio. rula Boogie si biletul era 4 lei. cum trebuia sa pierdem timpul pana la 5, era momentul perfect pentru un film.
Boogie este o pelicula care doreste sa surprinda banalul din viata unui om, dar cum banal merge mana-n mana cu plictisitor, pot spune ca filmul a fost cat se poate de sec. Un copil care se joaca in nisip timp de 5 minute, nu poate insemna decat un incipit anost, conversatiile lungi, neinteresante si lipsa unor canoane esentiale, transforma acest Boogie intr-un regret. pe scurt Bogdan, Boogie, poreclit in liceu se duce de 1 mai la mare cu nevasta si copilul, acolo se intalneste cu niste prieteni din adolescenta pe care nu i-a mai vazut de 3 ani, iar acestia il corup pe acest om, convertit intr-un familist, asezat la casa lui, il aduc inapoi in vremea liceului, la vechiile vicii. nu exista nimic care sa-ti capteze atentia in acest film, inteleg ca nici nu se intentiona a fi ceva care sa te tina cu sufletul la gura sau mai stiu eu ce, dar macar acolo, ceva, sa te faca sa-l urmaresti pana la sfarsit. inteleg ca se vrea a fi un film complex oarecum prin simplitatea lui, ca se urmaresc mai multe planuri, barbatul care-si da seama de maturizarea brusca, pierderea tineretii, compromisurile, viata de cuplu si familie, schimbarile care vin odata cu toate astea, dar toate astea sunt puse pe un fundament atat de superficial incat pur si simplu te plictiseste.
daca Radu Morar a vrut sa faca un film despre un moment anodin din viata unui om, e adevarat ca a reusit. privit din acest punct de vedere filmul e bine realizat, mai ales prin conversatiile simpliste, care ofera o naturalete autentica filmului. e ca si cum oricare dintre noi ar filma o zi din viata lui … dar mi se pare inutil sa faci un astfel de film, chiar daca ne regasim in el, tocmai pentru chestia asta, ca traim filmul asta zilnic. nu avem nevoie de el sa ne dam seama de anumite chestii rudimentare.
evident, atunci cand am un lucru de facut, trebuie sa fac orice altceva mai putin acel lucru. asadar, mi-am gasit preocuparea de a scrie ceva aici, in ideea de a resuscita putin blogul asta.
mi-am petrecut ultimele 10 minute incercand sa gasesc sensul Binomului lui Newton. pana acum am reusit sa accept matematica, convingandu-ma ca orice chestie legata de ea are un rol si un folos sau va avea la un moment dat pentru cineva. Binomul lui Newton, insa este ceva ce am incercat sa ignor cu 2 ani in urma, iar acum nu mai am cum sa fug de el. am cautat pe google si m-am lamurit si in privinta acestui lucru. exista chiar si carti (de ce ar cumpara cineva o astfel de carte?). oricum, cred ca ar fi mai folositor pentru astia preocupati de informatica.
simt ca am intrat intr-un fel de stand by. aparent fiecare are o anume preocupare, dar de fapt nimieni nu face nimic. nimic interesant, vizibil, palpabil. programul nostru de maine ar fi trebuit sa fie :
– dimineata mergem cu masina
– pizza pe baricade
– boogie la corso
dintre toate astea sper sa ajung macar la cinema. o schimbare de decor. suna bine prin simplul fapt ca nu mai are sufixul „-plex” in coada.
au trecut vreo 5-6 saptamani de cand ne-am intors din Grecia si de cand practic n-am mai facut nimic notabil. nu ca ar fi fost excursia aia in Grecia ceva notabil, dar tare mi-e teama ca ala va singurul lucru cvasi-memorabil din aceasta ultima vacanta de licean bla bla.
imi spunea Vio intr-o noapte ca imi place sa ma victimizez. sa demonstrez ca oamenilor nu le pasa de mine. ca ma exclud. ma subestimeaza. nici atunci, cand am adormit plangand din nu-stiu-ce motiv si nici acum nu pot sa-mi dau seama daca la mine sau la altii e problema. si nici nu stiu cata importanta are.
m-am inchis in casa zilele astea. (as fi fumat niste tigari bune, as fi scris niste scrisori, as fi terminat de citit cateva carti uitate prin biblioteca). n-am facut nimic pur si simplu.
ieri am dat peste articolul asta. Il citesc si-mi dau seama ca viata mea trebuie sa se schimbe. Pacat ca era 8 seara, cam tarziu pentru schimbari. de maine, poate…
azi am gasit cd-ul pe care mi-l facuse Vlad, numai cu piese de la RHCP, pe vremea cand eu credeam ca „RHCP e naspa”. a fost prima oara cand l-am ascultat fara sa sar peste nicio piesa.
* I saw the film some time ago, and it’s worth watching: interesting story, good actors ( Robin Williams, Annabella Sciorra, Cuba Gooding Jr.). a film that brings you at the cross line between heaven and hell, a film that tries to give answers to the notorious questions about death … but it’s not about this film I want to talk now, but about what truly my or our dreams may come.
Recently I had very clear dreams, the kind of dreams that wake you up and it takes several minutes to realize that reality is different from what was going on in your head. it’s easy to make this kind of confusions as the images flowing in your mind at night bring up characters and events torn from the real life. also there are moments when reality and dreams mix together, dream incorporation, and an external stimulus becomes part of your dream, like the phone ringing in the morning … *
*
( huge gasp for air, the eyes open suddenly, fixing the ceiling for a few seconds. it won’t stop, it’s still ringing. the hand searches for the phone near the bed … )
… hi! did I wake you up?
yes.
how are you?
I was .. dreaming about you.
was it a nice dream?
no, but you called just as I was preparing to … kill you and that red-haired bitch.
!
I was waiting for your call, and there was no sign, so black clouds started to gather around my head and …
… and then I woke you up.
yes.
nice. I saved myself.
what’s happening?
well … the rain is pouring down my head, the car broke up …
oh…need help?
no, no … I can manage.
what are you going to do?
go home and sleep.
interesting.
yep.
…
…
ok.
… erm. I guess…I’ll see you later.
ok…byes.
( the head falls heavy on the pillow)
*
( the blanket is thrown down the bed. something hard hits me, actually, I fall down the bed. the phone still rings …)
„yes
hi. how are you?
I’m sleeping.
oh, sorry … so will you come with us today?
… where ?
…shopping, we talked last night…
I remember, I remember. yes, I’ll come.
ok, we’ll meet in an hour and a half.
ok …
(the phone crashes to the floor)
*
( I won’t answer. I won’t answer. need sleeeep sleeeeep …. )
hello dear violet. I know you were in your sweetest sleep and I woke you up.
yes…no problem.
we’re going to the seaside tomorrow.
are we?
yes, yes. it’s raining, but it will be ok.
great. where are we going?
somewhere no one would follow us.
how much are we staying?
I don’t know.
who are we going with?
well … find someone. I’ve got the rooms.
terrific.
ok. see you tomorrow. let’s pack our luggages. bye bye.
bye…
( the phone’s battery is dead…parampampam)
*
some say they dream in black and white. that’s possible, when you dream of far times and you see everything as in an old film. some believe they have premonitory dreams, I refuse to believe in something like this and I don’t like scratching around to give senses to what I dreamt last night. it’s hard to recall dreams sometimes, but it’s interesting collecting the ones you remember (maybe excepting the nightmares), they are our memories too, aren’t they? what they may come, I don’t know and I don’t want to know.
* I won’t apologize for the spelling mistakes.
feel the coolness, please, feel it.
minunatele, sublimele bloggerite, nu se intrec numai in chinuirea neuronului, ci si in divinitate. how cute.
bineinteles ca exista si polul opus – cel mai sexy blogger. si ar mai fi multe aberatii de genul acesta.
ce mai lipsea, cea mai tanara bloggerita? iat-o!
*tipul acesta mi s-a parut cel mai sincer.
Sa lamurim odata povestea asta.
oamenii inca ma intreaba de ce 2ori17. nu pentru ca „ne permitem” ci …
… PENTRU CA la inceput au fost 2, a cate 17 ani. apoi, a mai venit unul, apoi am plecat toti 3, si acum mai trece cate unul din cand in cand pe aici.
acel 17 incepe sa se transforme usor in 18. de aici intrebarea: cati ani ar trebui sa aiba un blog sau un blogger?
eu consider ca pe la 30 de ani trebuie sa te opresti sau sa spui ce ai de spus intr-un mod mai matur si mai util.
despre viata loretei, 2ori17, miscarea feminista o exagerare.
a cam batut vantul pe aici, dar noi totusi coacem in taina multe planuri de viitor, multe idei, multe aspiratii, care ne vor lasa cu ochii in soare din nou, dupa parerea mea. dar eu cred ca desi au trecut 3 ani, in care nu am facut nimic, cum zice Irina, totusi avem mai multe de povestit decat altii.
revenind la palnurile noastre, ne-am propus sa participam la LicARt, dar mai ales sa intram in workshopul de film „Let’s Go Digital„, fapt ce ne-a determinat sa ne apucam si noi, ca multi altii de altfel, sa montam un film. sansele sa fim acceptate la Let’s Go Digital, sunt de-a dreptul infime, dar ideea de a face un film, suna distractiv.
asadar, am facut un experiment si cred ca vor mai urma multe de genul aceasta. filmarea este facuta de loredana, eu am realizat montajul, iar irina a fost modelul nostru si totodata cea care ne-a sustinut si a creat o atmosfera potrivita pentru un astfel de moment.
 | irisheye la pure morning |
 | uviolet la I, I, I… |
 | 2cold2play la I, I, I… |
| uviolet la I, I, I… |
 | verdestop la … |
2ori17 